Rețete de iarnă cu cafea de specialitate - 3 rețete de la barista MABO

cafea de specialitate scor 95



Rețete de iarnă cu cafea de specialitate - 3 rețete de la barista MABO


Sezonul rece și-a intrat serios în drepturi. Asta înseamnă că e momentul perfect să te bucuri de o băutură caldă și delicioasă pe bază de cafea de specialitate. Acel comfort drink pe care abia îl aștepți în sezon de sărbătoare, savurat la tine acasă, la căldurică și cu un film bun pe fundal. Dacă mai ninge și afară, am zice că decorul este complet. 

 

Am pregătit pentru tine trei rețete pas cu pas, două pe bază de cafea de specialitate și una cu matcha, ușor de preparat care se potrivesc de minune în această perioadă. Nu ai nevoie de multe ingrediente, se prepara super repede și sunt ideale atunci când vrei să îți impresionezi prietenii și familia la masa de sărbători cu niște băuturi festive delicioase. 




Winter Treat: o rețetă de iarnă cu cafea de specialitate


Atunci când pudra de cacao intensă, cafeaua de specialitate și laptele se întâlnesc în aceeași ceașcă, iese acest răsfăț dulce și cremos pe care să-l savurezi în fiecare dimineață de iarnă.

Ai nevoie doar de 3 ingrediente cheie, un timp redus, entuziasm la preparare, dar și mai mult la savurare. Pentru această rețetă noi am folosit cafeaua lunii decembrie de la MABO, Finca El Diviso, Columbia, o cafea de specialitate proaspăt prăjită, washed, varietate Geisha, dulce, florală care merge extrem de bine în combinație cu cacao deoarece nu are o aciditate ridicată.
 

Ingrediente:

Un shot de espresso dublu

15g pudră de cacao

150ml lapte normal sau vegetal

 



Cum se prepară rețeta de Winter Treat
 

1. Pentru început vom prepara shotul dublu de espresso.

Dacă nu ai un espressor acasă, poți folosi și capsule de cafea de specialitate sau poți prepara cafeaua la moka pot.

Recomandăm să excluzi ibricul pentru că vei risca să ai zaț în băutură și nu ne dorim asta.

reteta cu cafea de specialitate de iarna


2. Pune 15g de cacao peste cafeaua proaspăt preparată.
 

reteta cu cafea de specialitate de iarna winter treat

3. Amestecă bine cu un mini tel espressoul și pudra de cacao până se omogenizează bine și devine un amestec cremos.

reteta cafea de specialitate facuta acasa

4. Spumează laptele cu ajutorul baghetei de la espressor, iar dacă nu ai un espressor acasă poți spuma laptele cu ajutorul unui French Press sau chiar cu un dispozitiv electric mic de spumat laptele.

spuma de lapte pentru cafea de specialitate

5. Toarnă amestecul de espresso și cacao într-o ceașcă pentru servire.

cafea proaspat prajita de specialitate

6. Toarnă laptele cu mișcări lente peste compoziția de cafea și cacao. Lasă-ți skillurile de home barista libere și încearcă să creezi un desen unic folosind tehnica latte art, așa cum a făcut și barista.

reteta cafea iarna

Și asta-i tot. Acum poți savura în confortul casei tale un drink cremos și delicios pe bază de cafea de specialitate. Atât de bun încât nu ai cum să nu prepari și pentru prieteni o ceașcă. 

cafea de specialitate

MATCHACCINO: rețetă cu matcha, specială pentru iarnă


Iubitori și pasionați de matcha, rețeta asta-i fix pe placul vostru. Nu are cafea, dar are cacao, lapte și pudra de matcha cu gust intens și aromat. E perfectă pentru tine dacă ești atent cu nivelul de cofeină pe care îl consumi. Matcha îți va da și ea energia pe care o cauți pentru un nivel mai scăzut de cofeină. Și mai presus de atât, n-ai cum să-i reziști la cât e de cremoasă și delicioasă. E ca un desert în ceașcă de care să te bucuri în sezonul de iarnă. Și nu numai. 

 

Ingrediente:

2g pudră Matcha

15g pudră de cacao

100ml lapte normal sau vegetal

20ml apă fierbinte

 



Cum se prepară rețeta de Matchaccino
 

1. Începe prin a pune într-o ceșcuță 15g de cacao pudră.

reteta macha cu cacao

2. Adaugă peste 20ml de apă fierbinte.

reteta macha cu cacao

3. Mixează bine apa fierbinte cu pudra de cacao cu un mixer mic.

cum sa faci matcha acasa

4. În latiera în care spumezi laptele adaugă prima dată 2g de pudră de matcha.

matcha bucuresti

5. Pune 100ml de lapte de mazăre (sau orice lapte preferi) peste matcha.

bautura de craciun fara alcool

6. Spumează laptele împreună cu pudra de matcha. Dacă nu ai espressor pot să faci același proces, dar cu un French Press sau un mixer mic pentru spumat laptele.

matcha cu spuma de lapte de mazare

7. Adaugă compoziția de lapte și matcha peste crema de cacao. Nu ezita să faci și un desen latte art deasupra. 

reteta matcha cu cacao

Enjoy your cozy matcha drink!
 

Învață cum să faci IRISH COFFEE acasă

 


(doar pentru persoanele de peste 18 ani)


Irish Coffee, așa cum îi spune și numele este o băutură pe bază de cafea de specialitate și whiskey irlandez. Este un adevărat deliciu cremos, perfect echilibrat care te va binedispune instant la masa de sărbători. Aroma unică și intensă a whiskeyului irlandez se împletește perfect cu cafeaua de specialitate și crema de smântână care se pune deasupra băuturii. Un cocktail elegant și de efect pe care îl poți prepara foarte ușor la tine acasă din 3 ingrediente principale - cafea de specialitate (noi am folosit tot cafeaua lunii - Finca El Diviso, Columbia), whiskey irlandez și smântână lichidă. 

Pentru că Irish Coffee este o băutură spectaculoasă, barista MABO s-a gândit să prepare și cafeaua într-un mod la fel de spectaculos, și anume folosind un dispozitiv pe nume SYPHON. Dacă tu nu ai acasă o astfel de ustensilă, nu-ți face griji. Poți prepara cafeaua fără probleme la filtru, capsule, moka pot sau espressor.

 

Ingrediente:

100ml cafea de specialitate preparată

125ml Whiskey

10g sirop de zahăr brun

smântână de gătit

gheață

 



Cum se prepară rețeta de Irish Coffee
 

1. Începem prepararea cafelei la SYPHON. Se pun 180ml  apă în recipientul de jos al Syphonului și se dă drumu la flacără.

reteta irish coffee pentru iarna

2. După ce apa s-a încălzit, atașăm și recipientul de sus.

reteta irish coffee cu cafea de specialitate

3. Adaugă în recipientul de sus 20g de cafea măcinată fin spre mediu, așteaptă puțin până apa din recipientul de jos migrează către cel de sus și amestecă bine.

reteta irish coffee iarna

4. După 1 minut și jumătate va trebui să iei flacăra de sub, moment în care vei observa că toată cafeaua va pica lent în recipientul de jos. Asta înseamnă că totul e gata.

cafea la syphon

5. Ia un pahar cu pereți dubli și pune puțină apă fierbinte pentru a-l încălzi ușor. Nu uita să o și arunci apoi.

irish coffee reteta acasa

6. Măsoară 25ml de whiskey irlandez.

cum sa faci irish coffee

7. Apoi măsoară 10g de sirop de zahăr brun.

irish coffee cu cafea de specialitate proaspat prajita si zahar brun

8. Adaugă în paharul preîncălzit whiskeyul și siropul de zahăr brun.

irish coffee cu whiskey

9. Amestecă ușor whiskeyul și siropul de zahăr brun și adaugă 100ml de cafea.

irish coffee reteta facuta acasa

10. Pune smântâna lichidă și gheața într-un shaker și mixează bine până obții o frișcă cremoasă. Strecoară frișca printr-o sită deasupra compoziției din cafea, whiskey și sirop de zahăr brun.

reteta cafea de specialitate iarna

Irish Coffee e servit! 

Sperăm că o să te bucure din plin toate cele trei rețete în această perioadă de iarnă și că le vei prepara și pentru cei dragi. Sunt băuturi dulci, cremoase și confortabile, perfecte de savurat în acele momente de relaxare la tine acasă. Ca de obicei, așteptăm să împărtășești cu noi pe @mabo.coffee băuturile preparate de tine, întrebări sau curiozități. Suntem deschiși pentru toate conversațiile cu și despre cafea de specialitate.

Enjoy your festive MABO Coffee!

Customer Support Roastery Shop (31 Vulturilor) Mon - Fri 08 - 17. Sat 09 - 14. Sun closed | MABÓ ONE (12 Petru Rares): Mon - Fri 08 - 17. Sat - Sun 09 -17

+40372901448 wholesales: sales@mabo.coffee; other questions: orders@mabo.coffee

Compara produse

You must add at least one product to compare products.

Was added to wishlist!

Was removed from wishlist!