Cele mai comune metode de procesare ale cafelei!

 

 

 

Hai să vorbim puțin despre metodele de procesare a boabelor de cafea și cum influențează acestea gustul cafelei.

 

 

 

Printre tipurile de procesare cele mai cunoscute regăsim, metoda prin spălare sau washed, naturală, anaerobă, honey și multe altele.

 

 

 

Fiecare dintre acestea oferă o experiență unică în ceașcă, datorită diferitelor moduri în care boabele sunt manipulate și fermentate.

 

Washed

Metoda washed, sau spălată este una dintre cele mai răspândite tehnici de procesare. Aceasta implică îndepărtarea pulpei folosind mașini speciale, fermentarea boabelor în apă pentru a elimina mucilagiul și, în final, spălarea boabelor pentru a le curăța complet. După spălare, boabele sunt uscate fie la soare, fie cu ajutorul uscătoarelor mecanice.

 

Cafeaua procesată prin metoda spălată se caracterizează prin note clare și fine, cu o aciditate distinctă care evidențiază profilul de aromă al boabelor.

 

Îți recomand să încerci El Eden, Peru sau Las Brisas, Guatemala, ambele dezvoltând note ușor fructate și aciditate medie.

Natural

Metoda naturală, sau uscată, este una dintre cele mai vechi tehnici de procesare a cafelei. După cules, cireșele de cafea sunt întinse pe paturi de uscare și lăsate să se usuce la soare, fiind întoarse regulat pentru a preveni fermentarea necontrolată și apariția mucegaiului.

 

Odată ce cireșele sunt complet uscate, pulpa și cojile sunt îndepărtate pentru a extrage boabele de cafea.

 

Această metodă conferă cafelei un corp plin și note de fructe uscate, cu o dulceață mai pronunțată.

 

Aici, îți recomand să încerci El Jardin, Colombia sau Hambela, Ethiopia, ambele fiind potrivite atât pentru espresso cât și pentru băuturile cu lapte.

Anaerobic

Metoda anaerobă implică fermentarea boabelor de cafea în absența oxigenului. După ce cireșele sunt decorticate parțial sau complet, boabele sunt plasate în rezervoare ermetice sau saci din plastic pentru a fermenta fără prezența oxigenului.

 

După fermentare, boabele sunt uscate la soare sau folosind uscătoare mecanice.

 

Această metodă poate produce arome neobișnuite și complexe, incluzând note de vin, fructe fermentate sau chiar note florale sau condimente.

 

Îți recomand să încerci Sao Francisco, Brazil sau Volcan Azul San Isidro, Costa Rica, ambele fiind perfecte atât pentru espresso cât și pentru filtru V60.

Honey

Metoda honey este un hibrid între metodele spălată și naturală. Cireșele sunt cules și sortate, iar pulpa este parțial îndepărtată, lăsând o parte din mucilagiu pe boabe. Acestea sunt apoi uscate la soare pe paturi ridicate sau platforme.

 

Cafeaua procesată prin metoda honey poate avea o dulceață echilibrată, note fructate și un corp plin comparativ cu metoda spălată.

 

Aici poți încerca, Volcan Azul, Geisha, o Costa Rica dulce, cu note tropicale și trandafiri.

Să fie cafea bună! 

Bogdan, împreună cu restul echipei MABÓ

 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!