
Cafea comercială vs cafea de origine vs cafea de specialitate
Ultimii ani au venit cu o multitudine de schimbări și informații noi în ceea ce privește domeniul cafelei. Tot mai mulți iubitori de cafea au început să se îndrepte către cafeaua de specialitate, datorită calității ridicate și experienței de gust unice de care se pot bucura în fiecare ceașcă.
Cafenelele care oferă oaspeților o cafea de specialitate au devenit tot mai populare și tot mai numeroase în ultimul timp. Odată cu acest lucru, oamenii au devenit tot mai interesați și curioși de tot ce înseamnă cafeaua de specialitate, unii dintre ei îndepărtându-se ușor, ușor de cafeaua comercială din supermarketuri.
Diferențele dintre cafeaua de specialitate și cafeaua comercială sunt prezente și se pot observa ușor dacă analizăm tot parcursul boabelor de cafea până ajung la tine în ceașcă - aici vorbim de diferențe în profilul de gust, profil de prăjire, soi de cafea (Arabica sau Robusta), origini, preț, ambalare, depozitare, experiență în ceașcă.
Cafeaua aceea bună de care ne bucurăm și pe care abia așteptăm să o savurăm în fiecare dimineață are în spate o istorie extrem de bogată, diversă și o evoluție remarcabilă pe care încercăm să ți le prezentăm cu fiecare articol pe care îl scriem aici.
Astăzi, spre exemplu, ne vom îndrepta atenția spre 3 denumiri ale cafelei pe care suntem siguri că le-ai întâlnit adesea - cafea din comerț sau cafea comercială, cafea de origine și cafea de specialitate. Toate aceste denumiri au în componența lor cuvântul cafea. Dar hai să vedem dacă este vorba de aceeași cafea sau e totuși vreun aspect diferit acolo.
Ce este cafeaua comercială?
Cafeaua comercială sau cafeaua pe care o găsim extrem de ușor în orice supermarket este acea cafea cu care toți suntem obișnuiți și pe care toți o știm. Este mai mult ca sigur cafeaua cu care am crescut și pe care ai noștri părinți o consumau zilnic, cel mai adesea preparată la ibric.
Cafea comercială vs cafea de specialitate - Diferențe
O primă diferență pe care consumatorii o pot observa între cafeaua comercială și cea de specialitate este ambalajul. La raft găsești întotdeauna cafeaua comercială ambalată în pungi vidate (confecționate dintr-un aluminiu mai gros) sau chiar în borcănașe din plastic sau cutii de aluminiu dacă vorbim de cafeaua solubilă/instant.
Mai mult decât atât, cafeaua comercială conține de cele mai multe ori un amestec de arabica și robusta din diferite origini de pe glob. Important este de menționat aici că amestecul de boabe de cafea dintr-o cafea comercială nu este unul controlat și pot ajunge acolo boabe de cafea din diferite plantații, zone, ferme sau chiar boabe cu defecte.
Avem diferențe și în profilul de prăjire. Cafeaua din comerț este prăjită mediu sau intens pentru a ascunde anumite defecte ale boabelor de cafea. Un alt aspect care poate fi observat extrem de ușor este că în punga de cafea vei găsi cafeaua deja măcinată, lucru ce-i afectează profilul de gust final din ceașcă. O bună parte din aromele volatile ale cafelei se pierd în scurt timp de la măcinare, imaginează-ți dacă tu cumperi o cafea care a fost măcinată cu o lună în urmă. Experiența de gust nu va mai fi aceeași și nu vei putea simți acele note distinctive care o fac atât de specială.
Și nu în ultimul rând, ne îndreptăm atenția și către preț. Cafeaua comercială este cea mai ieftină cafea pe care o poți găsi. Dar acest preț scăzut vine și cu un compromis al calității și experienței finale din ceașcă.

Ce este cafeaua de origine?
Cafeaua de origine este cafeaua a cărei proveniență o cunoaștem foarte bine. Ea vine de la o singură plantație de cafea și în ea se resimt toate particularitățile de terroir din zonă. Cafelele de origine sunt fie 100% Arabica, fie 100% Robusta și au, de obicei, o prăjire ușoară sau medie.
Un lucru important de notat despre cafeaua de origine este trasabilitatea ei. Faptul că știi exact de unde provine cafeaua ta, de la ce fermă, din ce plantație, în ce condiții de mediu s-a dezvoltat și mai ales faptul că este o cafea dintr-un singur soi de cafea (ex. 100% arabica sau 100% robusta) și nu este un amestec de mai multe boabe diferite.

Cafeaua de specialitate
Cafeaua de specialitate este acea cafea care a obținut cele mai bune note la școală. Note care sunt traduse în scoruri date de SCA (Specialty Coffee Association) care setează trendurile din acel an pentru plantații de cafea și producători. O cafea de specialitate trebuie să aibă cel puțin 80 de puncte din cele 100 disponibile în fișa de evaluare SCA. Aceeași fișă pe care o folosim și noi atunci când ne adunăm echipa pentru o sesiune de cupping.
Cafeaua de specialitate este implicit și una de origine. Ce o face totuși mai calitativă este faptul că are mult mai puține defecte de aspect sau gust datorită evaluatorilor care le detectează în procesul de cupping, acea degustare specifică pe care am menționat-o mai sus.
Mai mult decât atât, cafeaua de specialitate face parte dintr-o categorie premium care pune accent în totalitate pe calitate, profil de gust unic unde fiecare proces (cultivare, recoltare, procesare) prin care trec boabele de cafea este tratat cu maximă atenție, grijă și dedicare din partea fermierilor. Cafeaua de specialitate reprezintă un angajament pentru calitate și excelență pornind de la sămânța de cafea și până ce ea ajunge la tine în ceașcă.
În spatele fiecărui proces există precizie și măiestrie. Pentru a cultiva, recolta și procesa fiecare bob de cafea verde, fermierii au nevoie să folosească metode și tehnici inovative și eficiente. Ei trebuie să fie extrem de meticuloși și atenți atunci când lucrează cu boabele de cafea.
Un aspect extrem de important care este implicat în acest domeniu al cafelei de specialitate este comerțul direct. Mulți producători de cafea de specialitate prioritizează relațiile comerciale directe, asigurând astfel încredere, calitate, relații strânse și de durată, cât și siguranță financiară fermierilor care depun toată munca pentru a cultiva cele mai bune boabe de cafea în condiții cât mai optime. Această abordare etică este una cu care consumatorii încep să rezoneze din ce în ce mai mult datorită faptului că încearcă să fie din ce în ce mai conștienți de modul în care un produs ajunge la ei. Hai să vezi mai jos pașii pe care fiecare bob de cafea îi face până ajunge în ceașca ta.
O ceașcă de cafea de specialitate bună începe cu un fermier și producător dedicat. În cele mai multe cazuri, familia producătorului este implicată în același domeniu pe care generații la rând au stat să-i perfecționeze tehnicile și metodele de cultivare pentru a asigura o calitate din ce în ce mai înaltă. Asta înseamnă că toți cei implicați își dedică întreaga viață perfecționării și creșterii în condiții cât mai propice a celei mai calitative cafea din întreaga lume. Pentru ei, calitatea este întotdeauna mai presus decât cantitatea.

Cafeaua verde este cumpărată, iar o echipă de profesioniști QGrader vor analiza cu atenție fiecare aspect al boabelor de cafea într-o sesiune de cupping folosind fișele de evaluare SCA. Prin cupping ei pot determina scorul cafelei și decid dacă se încadrează la cafea de specialitate sau nu.
Cafeaua verde este mai apoi prăjită de un prăjitor profesionist a cărui expertiză îl ajută să găsească profilul de prăjire perfect pentru fiecare cafea de specialitate.
După ce boabele de cafea sunt prăjite optim, ele ajung în mâinile unui barista iscusit care se asigură că circuitul boabelor este finalizat așa cum trebuie. Prepararea cafelei de către barista se face în funcție de caracteristicile și atributele fiecărei cafele deoarece acestea trebuie să iasă în evidență. Barista se asigură că fiecare bob de cafea își atinge potențialul maxim prin metodele de preparare folosite.
Acum cafeaua ajunge la finalul călătoriei ei, adică la tine. Tu ești cel ce încheie drumul cafelei, pe care după câte ai observat, l-ai putut parcurge în totalitate, de la fermă și până în ceașcă. Acesta este avantajul cafelei de specialitate. Oferă transparență totală consumatorilor în ceea ce privește tot parcursul drumului pe care cafeaua îl face de la fermă și până în ceașcă. Transparență ce nu există în cazul cafelei comerciale, de exemplu.
Concluzie
Atunci când discutăm despre diferențele dintre anumite cafele, discutăm în primul rând despre calitate. Acesta este și factorul cel mai important care intervine între cafeaua comercială, cafeaua de origine și cafeaua de specialitate.
Cafeaua de specialitate oferă cea mai înaltă calitate pe lângă care se adaugă și experiența completă de gust pe care o regăsești în ceașcă. Sperăm că acum sunt mult mai clari acești 3 termeni și te vor ajuta explicațiile noastre atunci când vrei să-ți alegi o cafea bună pentru acasă.
Merită să te răsfeți în fiecare dimineață cu o cafea bună care să-ți ofere energia și buna dispoziție de care ai nevoie întreaga zi.